luni, 20 septembrie 2010

Workshop de fotografie - Ediţia a II-a

Oameni



Artistul fotograf Dragos Lumpan  va fi trainer al workshopului de fotografie “Oameni” ce va avea loc in perioada  25 septembrie - 3 octombrie 2010 in doua locuri din judetul Alba - Manastirea Oasa (muntii Sureanu, cota 1400) si metocul aceleiasi manastiri situat in vecinatatea localitatii Gabud.
Sunt invitati la acest workshop studenti si masteranzi preocupati de fotografie, selectia participantilor fiind realizata de fotograful profesionist Dragos Lumpan in functie de portofoliu.


Contact:

0744 555 716 Alexandra Bulgaru ( Timisoara )
0752 700 003 Camelia Isac ( Cluj-Napoca )
0746 089 235 Ilarion Moga ( Oradea ) 



Inscrieri si conditii de participare:

- fotografii participantii trebuie sa fie studenti sau masteranzi ai unei institutii de invatamant superior
- pentru inscriere, fiecare fotograf trebuie sa upload-eze pana in data de 18 septembrie pe www.transfer.ro  un CV, date de contact si 25 de fotografii in format digital, cu latura lunga de 1500 de pixeli, in format jpg. La adresa destinatarului (din fereastra www.transfer.ro) se va completa actcultural@gmail.com. Rezultatul selectiei va fi anuntat pana in data de de 21 septembrie 2010.
- dupa selectie fotografii participanti vor achita o taxa de participare de 35 ron
- participantii la workshop vor semna un contract prin care fotograful accepta ca organizatorii sa poata folosi fotografiile realizate in cursul taberei. Drepturile asupra fotografiilor raman in proprietatea autorului. Fotografiile nu vor fi folosite spre a aduce prejudicii de orice natura organizatorilor.
- o conditie aparte de participare la acest proiect, avand in vedere mediul in care el se va derula, este ca fotografii participanti sa respecte si componenta liturgica a programului (participarea zilnica la Sfanta Liturghie – aprox. o ora si 30 min) si sa aiba o conduita si o tinuta adecvata.
- Fotografii participanti vor avea la ei un portofoliu extins de fotografii (pot fi adaugate  maxim 80 de fotografii la cele 20-25 ce au facut obiectul selectiei)

Dragos Lumpan are in portofoliu mai multe colaborari cu National Geographic Romania; este membru UAP (Uniunea Artistilor Plastici); UCIN (Uniunea Cineastilor) si AAF (Asociatia Artisilor Fotografi). Este licentiat al Academiei de Teatru si Film din Bucuresti, sectia FILM si al Facultatii de Teologie Bucuresti, secia teologie pastorala. In ultimii ani a fost director de fotografie al unor productii de cinema de lung si scurt metraj, a expus in Venetia, Londra, Luxemburg, New York, Washington, Boston, Dartmouth, San Francisco, Bucuresti si Sibiu. Dragos Lumpan este unul din numele importante din fotografia romaneasca contemporana fie ca e vorba de domeniul artei fotografice, al publicitatii sau al fotografiei de presa. 
www.lumpan.ro

Manastirea Oasa este situata in extremitatea sudica a judetului Alba, in punctul de intersectie a 4 judete, la intalnirea tinuturilor transilvane cu Muntenia. Asezata pe malul lacului de acumulare Oasa, la o altitudine de 1300 m, vatra manastireasca se afla pe valea care desparte masivul Sureanu (2140 m) de masivul Cindrel (2250 m). Regiunea este una dintre cele mai vechi vetre de civilizatie din arealul romanesc, fiind populata inca din vremea dacilor. Principala cale de acces este DN 67 C, drum ce traverseaza muntii pe valea Sebesului.
Asezamantul de la Oasa este intemeiat relativ recent (1990) si va functiona la inceput ca manastire de maici. Din anul 2000 aici vor vietui calugari. Sarbatorile de hram sunt Sfantul Mare Mucenic Pantelimon (27 iulie) si “Adormirea Maicii Domnului” (15 August).
Lucrarea misionara a manastirii a fost dedicata aproape exclusiv tinerilor. La Oasa au loc adesea tabere studentesti si pelerinaje in care sunt prezenti tineri din centrele universitare transilvane. In ultimii ani vor fi organizate aici si workshop-uri dedicate artei icoanei si studiului fotografiei.
In manastire functioneaza un atelier de iconografie. Parintele ieromonah care coordoneaza acest atelier este licentiat in arte vizuale. Pentru a intemeia atelierul de icoane pictorii calugari au intreprins mai multe pelerinaje si calatorii de documentare in vechi vetre monahale, muzee si ateliere contemporane din Romania, Muntele Athos, Macedonia, Serbia, Germania etc. In 2005 manastirea gazduieste pictorii din Gruparea PROLOG. Lucrari din portofoliul atelierului de la Oasa sunt prezente in expozitii si simpozioane de arta a icoanei din Bucuresti, Cluj Napoca, Deva samd.

Program si alte informatii practice cu privire la workshop:

Workshop-ul debuteaza in 25 septembrie la metocul Manastirii Oasa din din localitatea Gabud (jud. Alba)
In aceasta zi are loc sosirea participantilor, carora li se asigura o gustare de seara (ora17.00).  Participantii vor fi cazati in localitate, in case taranesti. Duminica 26 septembrie la ora 10.00 va avea loc Sf\nta Liturghie, dupa care (ora 13.00) se va servi masa. Participantii se vor deplasa apoi la manastirea Oasa unde, intre orele 20.00  - 21.00, va fi servita masa de seara. Studentii participanti la workshop vor fi cazati in dormitoare de 6 persoane aflate in incinta manastirii.

In zilele ce vor urma programul va cuprinde o intalnire zilnica a studentilor participanti cu dl. Dragos Lumpan si cu Ieromonahul Pantelimon Susnea (licentiat in arte vizuale). In acest cadru vor avea loc prezentari (proiectii) ale portofolilor participantilor, discutii, analiza de imagine etc. Artistul fotograf Dragos Lumpan va prezenta cateva din proiectele sale. Pe parcursul perioadei de derulare a workshopului fiecare participant va realiza un eseu fotografic cu tema liber aleasa si va beneficia de o discutie in particular cu trainerul invitat spre a prezenta un portofoliu extins, a adresa intrebari samd.

Fiecare zi va debuta cu un scurt program liturgic (Sfanta Liturghie). Micul dejun va fi servit zilnic (de luni pana sambata) la ora 8.00, masa de pranz la ora 13.00, iar cina la ora 18.00, dupa specificul manastirii.

Studentele selectate spre a participa la acest workshop vor participa la programul de mai sus de sambata 25 septembrie pana in dimineata zilei de marti 28 septembrie. In aceasta zi ele se vor deplasa la o manastire de maici aflata la cca. 20 km de Manastirea Oasa, unde vor realiza documentarea fotografica cu subiect liber ales. Ele se vor intoarce la Manastirea Oasa spre a participa la ultimele zile ale workshop-ului in data de vineri, 1 octombrie. Organizatorii ofera informatii practice cu privire la solutiile de transport.  Costurile de transport sunt insa suportate de catre participanti. In manastire nu este admis fumatul.