joi, 22 august 2013

Provocările Lumii de Azi


Te gândești că nu mai poate apărea ceva nou, ceva care să te mai surprindă, ceva de care să nu fi știut. Ba chiar te încearcă un ușor sau mai pronunțat sentiment de lehamite, de plictis. Deja și tragi niște concluzii care sunt departe de a fi roz. Numai o minune ar mai putea schimba ceva! Dar cine mai e naiv și medieval să creadă în minuni? Și, omenește vorbind, ai dreptate. Dar dacă totul s-ar reduce la omenesc, existența ar fi sinistru de absurdă. Dar, totuși, nu poți să nu cauți. Simți că nu acesta este deznodământul.

Te invităm pentru o săptămână să trăiești altceva
Te invităm la întâlnirea cu viaţa netrăită la întâmplare.
Abia acolo, departe de toate interfeţele, reţelele de comunicare, ce au ştiut atât de bine să-ţi dea iluzia apropierii, începi cu adevărat să-l cunoşti, să-l înţelegi, să-l simţi pe celălalt, să comunici şi să te cumineci de celălalt.
Şi vei înţelege – tu, care credeai că nu mai e nimic de înţeles, că lumea, care părea închisă şi redusă la sine însăşi, este doar o mare poartă.
Că poţi, atunci când nu mai credeai nimic cu putinţă, să iubeşti mai mult, să fii mai mult, să dăruieşti mai mult şi să primeşti mai mult...

Liga Studenților din Timișoara, Oradea și Cluj și Organizația Tinerilor din Sibiu organizează a II-a etapă a Taberei Naționale Studențești "Pr. Teofil Părăian"  în perioada 17-26 septembrie la Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul - metocul Mânăstirii  Oașa din localitatea Găbud, judeţul Alba.
Este o tabără organizată de tineri pentru tineri care anul trecut i-a avut ca invitați pe actorul Mircea Albulescu alături de scriitorul si istoricul Vasile Lupașc.
Ediția din această toamnă îi va avea ca invitați pe Virgiliu Gheorghe – biofizician și pe conf. dr. Adrian Lemeni  - Secretar de Stat la Ministerul Culturii si Cultelor, care vor susține mai multe prelegeri abordând teme referitoare la PROVOCĂRILE LUMII DE AZI: media și identitate, dependențe, identitate de gen, sexualitate și familie, păstrarea valorilor românești.
 

Programul taberei presupune participarea la slujbe, conferinţe şi discuții, vizionarea de filme documentare culturale, repetiții de muzică psaltică și cântece istorice, de asemenea și integrarea tinerilor în viața de obște prin participarea la treburile zilnice din mânăstire. 
Tabăra va culmina cu  hramul mânăstirii - Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, sărbătorit în data de 26 septembrie, când vă propunem să descoperiți, în acest cadru împletit din mânăstire și sat, ceva din moștenirea pe care ne-au lăsat-o strămoșii noștri, prin îmbrăcarea costumelor tradiționale românești.
Termenul final pentru înscrieri este 12 septembrie.
Menţionăm că participarea în tabără este gratuită. 
Cazarea şi masa sunt asigurate de Mânăstirea Oașa.
Vă așteptăm cu drag!
 

Pentru prietenii vostri, puteti da SHARE la EVENT  pe FB: https://www.facebook.com/events/311338099010119/
sau puteti vizualiza albumele noastre cu poze aici: https://www.facebook.com/liga.studentilor.tm/photos_albums

Contact:
Mina Alda - Timișoara:
tel: 0748 / 313. 867                                                                  
e-mail: mina_alda@yahoo.com
Elena Ciorogariu – Timișoara:
tel: 0721/ 615. 948