luni, 21 noiembrie 2016

Tabără de Colinde



„Voiam un alt Crăciun, ştiam că acolo [la Oașa] nu există televizor, nu există supermarket-uri şi agitaţia oraşului, nu există nimic din ce alcătuise Crăciunul meu de până atunci. Voiam să trăiesc Crăciunul lor, nădăjduind că voi găsi ce lipseşte Crăciunului meu. În sfârşit schimbam locaţia, schimbam oamenii din jurul meu, schimbam timpul, dar de fapt încet toate astea mă schimbau pe mine. După atâta visare am aflat în sfârşit că un Crăciun deplin este de fapt un Crăciun în Biserică. Am aflat ce lipsea Crăciunului meu pentru a fi întreg...” 

Vino și tu la Oașa ca să trăiești Crăciunul în mod deplin!

În perioada 21-28 decembrie 2016 se va desfășura Tabăra națională de colinde de la Mânăstirea Oaşa (jud. Alba) şi Schitul Sf. Ioan Evanghelistul (jud. Mureș) – metocul Mânăstirii Oașa.

Această tabără se diferențează de celelalte tabere în sensul că este strict o tabără de colinde. De aceea este obligatoriu ca cei care se înscriu să aibă voce și să poată cânta.

Selecția finală se face înainte de tabără, în funcție de aptitudinile muzicale, de prezența la repetiții, interes și disciplină. Este posibil să apară schimbări chiar și în ultimele zile înainte de tabără, în caz că se va retrage cineva.

Orice tânăr care a absolvit liceul și este până în 30 de ani poate participa. Numărul de locuri este limitat. Cazarea și masa sunt asigurate pe toată durata taberei.

Criteriile de selecție:
• prezența la repetiții;
• disciplina din timpul repetițiilor și implicarea activă;
• aptitudinile muzicale (ureche muzicală, voce);
• participarea la activitățile Ligii Studenților din Timișoara;
• au prioritate studenții, cei care nu au mai participat în această tabără și persoanele care stau pe toată durata taberei.

Repetițiile vor avea loc în luna noiembrie două zile pe săptămână, la Universitatea de Vest Timisoara:
• marți, la ora 20.00, în sala 204;
• joi, la ora 20.00, în amfiteatrul A11.

În decembrie, dacă vei dori, poți să ni te alături în concertele pe care le vom avea în preajma Crăciunului și la Alba-Iulia de 1 decembrie.

Te așteptăm!

Contact:
Elena - 0721.615.948; 0740.023.748
Alina - 0727.953.130

text: Mihaela Minciună
© foto: Ilarion Moga

marți, 15 noiembrie 2016

Conferinţa "Tristețea păcatului". Întâlnire cu Părintele Pantelimon de la Oaşa





Un om trist, este un om cu luminile stinse… 

Cine ar putea spune că poate să țină aprinsă făclia în furtună? Cine nu s-a întristat în viața sa? E atât de comună această experiență a coborârii sufletului în negura întristării încât putem spune că am gustat-o cu toții din interior. Deci suntem un fel de „experți” experimentați ai tristeții. 

Și totuși… Chiar o cunoaștem?! Îi știm rădăcinile și prieteniile? Și mai departe cum ne putem re-aprinde Lumina în suflete și să o ținem strâns, strâns până ne pătrunde și ne transformă încât să-i spunem fiecărui om, privindu-l in ochi, „Bine ai venit, bucuria mea!” ?

În 8 decembrie, de la ora 18.00, la Filarmonica Banatul din Timișoara, Părintele Ieromonah Pantelimon Șușnea, duhovnic al Mânăstirii Oașa din Munții Șureanu, ne invită să privim în ochi tristețea pentru a ne regăsi bucuria.

Pentru că întâlnirea noastră are loc în preajma Crăciunului, ne vom bucura şi de un concert de colinde tradiţionale româneşti.

Intrarea este liberă.

Vă așteptăm cu drag!

© photo: Grigore Roibu

Urmăreşte evenimentul pe Facebook!

luni, 14 noiembrie 2016

La Alba-Iulia de 1 Decembrie



Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română”

Mâna este un simbol al faptei, iar inima un simbol și un organ al simțirii și contemplării. De ce le asociază, oare, poetul în atât de cunoscuta sa odă închinată Unirii?

Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!”

România! Suntem atât de obișnuiți cu Ea, cu firescul rotunjimilor naționale încât uităm să ne mai mirăm, mulțumim și bucurăm de acest drept primit în dar. Noi, oare, mai putem simți astfel?

Sunt 2 întrebări și un singur răspuns-chemare: să mergem împreună la Alba Iulia-n cetate și în centrul țării, la Oașa, în perioada 1-4 decembrie, ca să avem o aceeași inimă ce contemplă bucuria reîntâlnirii unora cu alții. Atunci vom înțelege trăind și vom reveni cu sufletele înfrațite și pline de România.

Pentru mai multe detalii și înscrieri, îi poți contacta pe:

  • Ana (0746 975 085)
  • Radu (0755 511 091)
Te așteptăm!

luni, 7 noiembrie 2016

E vremea colindelor!



Te așteptăm  la repetițiile ce vor avea loc în luna noiembrie, două zile pe săptămână, la Universitatea de Vest Timisoara:

  • marți, la ora 20.00, în sala 204;
  • joi, la ora 20.00, în amfiteatrul A11.

În decembrie, dacă vei dori, poți să ni te alături în concertele pe care le vom avea în preajma Crăciunului și la Alba-Iulia de 1 decembrie.

Contact:
Elena - 0721.615.948; 0740.023.748
Alina - 0727.953.130

Strămoşii noştri au ştiut să aşeze pe tot cursul anului porţi către eternitate. Pentru că erau preocupaţi în societatea tradiţională să reproducă în lumea aceasta ceea ce se petrece în lumea nevăzută. Prin felul în care trăiau, prin modul în care aşteptau sărbătorile, prin cum îşi împodobeau casele şi îşi coseau hainele, încercau să reproducă lumea îngerilor, năzuiau să facă o replică a Raiului în satul lor. De aceea, sărbătorile sunt încărcate de obiceiuri care poartă simboluri evanghelice, casele parcă vor să evoce sălaşurile din Cer, straiele naţionale sunt pline de semne cusute cu tâlc, care vor să amintească de haina cu care omul a fost îmbrăcat în Rai iar uneltele de lucru sunt încrustate cu „parole” care să deschidă uşile lumii de dincolo...
De ce trebuie să ţinem sărbătorile creştineşte?
Pentru că atunci Raiul coboară pe pământ.

(Pr. Pantelimon Șușnea)

marți, 1 noiembrie 2016

Hai să ne cunoaştem! Joi, 3 nov. la UVT



Toamna se numără bobocii, iar in studenţie se numără şi se leagă prieteniile. Timpul vieţii e scurt, hai să ni-l facem curat, spune o frumoasă melodie. Noi ştim că totul e mai frumos împreună aşa că îţi propunem să cunoşti tineri ca tine, cărora nu le e frică să fie regizorii vieţii lor şi nu simpli spectatori, în limite dictate de alţii. 

Considerăm că viitorul ne aparţine şi împreună îl putem face mai bun. Dorim să ne depăşim şi să ne dăruim! Avem curaj să abordăm imposibilul şi vrem să devenim, să ne formăm prin acţiunile desfăşurate deoarece „Ce faci, te face!”. Hai să vedem cum putem să ne bucurăm de studenţie împreună. 

Liga Studenţilor din Timişoara te aşteaptă, joi, 3 noiembrie de la ora 20, în amfiteatrul A13 la Universitatea de Vest.

Hai să ne cunoaştem!

miercuri, 12 octombrie 2016

Excursie în Munții Făgăraș, 28-30 octombrie




„Eu mi-am programat toate prieteniile pentru veșnicie” ne spunea Părintele Teofil Părăian atunci când ne vorbea despre taina prieteniei.

Amintirea Părintelui Teofil este, de șapte ani, ca o candelă aprinsă în inimile tuturor celor care l-au cunoscut sau care i-au ascultat și citit sfaturile. „Bunicul-Bucuriei”, cel care îndemna la „depășire prin credință și dăruire prin iubire”, reunește an de an, la finele lui Brumărel, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, chipuri senine din toate colțurile României. Oamenii vin pentru a se împărtăși cu bucurie și pentru a se umple de liniște, dobândind „inimă curată și minte întreagă”.

Ne-am bucura să ni te alături într-o scurtă excursie închinată Părintelui Teofil, în perioada 28-30 octombrie. 

Te invităm să-l descoperi pe Părintele Teofil și să gustăm împreună din taina prieteniei ce se prelungește în veșnicie.

Pentru mai multe detalii, îi poți contacta pe:

▶ TIMIȘOARA:
Liga Studenților din Timișoara: Daniela - 0754 633 131
Elena - 0721 615 948
A.S.C.O.R. Timișoara: Larisa - 0769 230 673

▶ SIBIU:
Organizația Tinerilor din Sibiu: Iulia - 0751 235 460
Roberta - 0747 922 914

▶ CLUJ-NAPOCA:
Liga Studenților din Cluj: Florina - 0756 484 506

▶ TÎRGU-MUREȘ:
Asociația Tineri Pentru Tineri: Ana - 0748 237 046

▶ BRAȘOV:
Asociația Tinerii din Ziua de Azi: Alexandra - 0767 162 423
A.S.C.O.R. Brașov: Bianca - 0769 643 330

▶ BUCUREȘTI:
A.S.C.O.R. București: Adrian - 0727 353 246

marți, 11 octombrie 2016

Drumeție în Retezat



Numai ce ai început şcoala, dar simţi deja că ai nevoie de o pauză? Ai vrea să te mai bucuri de natură ca în vacanţă? Hai să profităm împreună de zilele de toamnă şi să mergem un weekend în Retezat. Dacă îţi plac drumeţiile, oamenii faini si voia bună, te aşteptăm să ni te alături. 

Excursia e gândită penru tineri şi buget studenţesc. Locurile sunt limitate! Înscrieri şi detalii, până în data de 12 octombrie, la Radu – 0755 511 091.

Te aşteptăm!

joi, 1 septembrie 2016

Tabără de Toamnă - Identitate și interferențe spirituale în lumea de azi



Te invit în septembrie, în caldă şi luminoasă toamnă într-o fascinantă călătorie în timp.

Nu te speria, nu vei fi singur. Vei călători alături de alţii vreo sută cincizeci ca tine, generaţia ta, tineri care au aceleaşi frământări şi se izbesc de aceleaşi furtuni de gând ca tine. Ia aşadar o pauză de la era digitală şi scufundă-te în istoria credinţei tale şi a altora.

În tinda şi tihna mănăstirii care te găzduieşte, vei călători, alături de invitaţii taberei, în timpul bunicilor, în zilele moşilor şi strămoşilor tăi, din vechime până astăzi. Vei face o incursiune în zilele când oamenii din continentele lumii făureau religii şi vei poposi pe rând, pe la toate întrebările tale.

Aşa vei afla de ce moşii şi strămoşii tăi au crezut în Dumnezeu, de ce eşti ortodox şi nu musulman, hindus, budist, şintoist, iudeu, catolic, protestant sau neoprotestant ori chiar ateu. Sau DE CE eşti. 
Ce vrei să fii şi de ce ai avea tu, tocmai tu, nevoie să crezi... 

Vei afla soluţii practice pentru a trăi ortodox într-o lume făr-de-credinţă. Îţi vei cântări credinţa şi vei afla dacă mai ai sau nu nevoie de ea sau dacă e doar un bagaj moştenit de la strămoşii tăi, cu care nici nu prea ştii ce să faci, un fel de cufăr prăfuit, preţios de altfel, dar în care nu ştii ce fel de bogăţii se ascund şi nici dacă mai sunt la căutare în vremea erei tale atât de „la modă”.

Vei gusta puţin din ce e credinţa ortodoxă şi vei respira tihna ei. Te vei lămuri dacă mai e actuală, dacă mai ai tu vreo legătură cu Dumnezeu şi dacă mai poate să-ţi aducă vreun plus în viaţa ta.

Îţi propun un itinerariu în care tu ai rolul principal. Tu formulezi întrebările şi tu pui pe tavă tot ce ai pe suflet, toate nedumeririle şi frământările lăuntrice.

Dă-ţi o şansă la cunoaştere. Îndrăzneşte să ştii de ce şi în ce crezi.

Invitații de anul acesta din Tabăra Națională Studențească „Părintele Teofil Părăian” - Ediția 45 sunt:

▶ Conf. univ. dr. Adrian Lemeni
▶ Lect. univ. dr. Daniel Lemeni
▶ Prof. univ. dr. Florin Botezan
▶ Pr. Sabin Vodă
▶ Pr. conf. univ. dr. Constantin Jinga 
▶ Pr. Ciprian Negreanu
▶ Teolog Claudiu Răducu
▶ Biofizician dr. Virgiliu Gheorghe

Te așteptăm!

Informații și înscrieri la:

▶ TIMIȘOARA: 
Daniela - 0754 633 131
Elena - 0721 615 948

▶ SIBIU: 
Carmen - 0787 704 159
Roberta - 0747 922 914

▶ CLUJ-NAPOCA: 
Florina - 0756 484 506
Gina - 0752 722 831

▶ TÎRGU-MUREȘ: 
Ana - 0748 237 046

▶ IAȘI: 
Diana - 0756 301 411

▶ BRAȘOV: 
Ada - 0767 162 423
tineriidinziuadeazi@gmail.com

▶ BUCUREȘTI:
Liviu - 0726 014 123

▶ CUGIR:
Maria - 0740 287 537

vineri, 19 august 2016

Şcoala de Iconografie - Privire în adânc




„Suntem un vas, cu o formă dată de Dumnezeu, care se umple cu ceea ce iubim în timp. şi atunci, identitatea noastră (stilul) este o tainică alchimie a iubirilor şi influenţelor prinse în forma unui vas.” 
pictorul Constantin Flondor 


În vechime zugravul de icoane învăţa să picteze contemplând icoanele vechi, lăsându-se pătruns de icoana pe care o avea în faţă. Intra în duhul ei şi după aceea putea şi el să picteze icoane în duhul iconarilor vechi, cei de dinainte. Vedem că icoanele lor sunt mai puternice. Pentru că şi ei erau mai puternici în credinţă. Cei vechi trăiau mult mai intens viaţa creştină şi pictau cu dezinvoltură şi siguranţă, în baza trăirii lor profund ortodoxe. 


Vă invităm să vă însuşiţi sau să aprofundaţi tehnici de pictură, de gândire, să vă împrieteniţi cu sfinţii pe care îi pictaţi, în atmosfera atelierului de iconografie al unei mânăstiri. 


În cadrul şcolii de iconografie „Privire în adânc”, ce se va desfăşura în perioada 2-11 septembrie la Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul din Găbud, judeţul Alba (metoc al mănăstirii Oaşa), veţi avea posibilitatea să puneţi întrebări, să luaţi notiţe şi să pictaţi alături de iconarii Mânăstirii Oaşa. 


Ieromonahul Pantelimon Şuşnea a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Timişoara, secţia Pictură de şevalet. Este preot slujitor în mănăstire şi pictează icoane de 22 ani.


Ieromonahul Teofil Bâra a absolvit Facultatea de Inginerie - TCM Sibiu. Este preot slujitor în mânăstire şi pictează icoane în atelierul Mânăstirii Oaşa de 15 ani.


Monahul Modest Moldovan pictează icoane de 35 de ani. Mai întâi a învăţat pictarea icoanelor pe sticlă la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus. Apoi a fost monah în obştea Mânăstirii Prodromu din Sfântul Munte Athos, unde a lucrat în cadrul atelierului de iconografie, învăţând pictarea icoanelor pe lemn.


Lucrări din portofoliul atelierului de la Oaşa sunt prezente în expoziţii şi simpozioane de artă a icoanei din Viena, Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca, Arad, Deva etc.


Deşi pleacă de la datele unei demers pedagogic, ne dorim ca proiectul să sfârşească mai curând într-o sărbătoare a întâlnirii întru meşteşugul picturii, Dumnezeu şi oameni, ca pictura, cu vocabularul ei, să devină substanţa sărbătorii, liantul prieteniei. Toţi, într-un lanţ neîntrerupt de veacuri, transmiţându-ne arta şi duhul din icoană în icoană, şi privind toţi cu ochi curaţi, dintre culori, spre veşnicie... 


Data limită de înscriere: duminică, 28 august 2016


Înscrieri şi condiţii de participare:


1. Şcoala de iconografie se adresează persoanelor care posedă cunoştinţe intermediare (medii) în iconografie şi doresc să-şi perfecţioneze tehnica de pictură a icoanelor (desen, pictură, culoare, anatomie ş.a.). În ediţia aceasta se abordează pictura de icoane pe lemn.

2. Înscrierea la Şcoala de iconografie se realizează în urma unei selecţii de portofolii, realizată de părintele iconar ieromonah Pantelimon Suşnea. Pentru înscriere, fiecare participant trebuie să trimită, până în data de 28 august 2016 (duminică), pe adresa de e-mail: isac.camelia@yahoo.com, un portofoliu format din 5-10 fotografii cu icoane proprii (fotografii de ansamblu şi de detaliu), precum şi un CV + datele de contact. În data de 29 august 2016 are loc selecţia participanţilor, iar în data de 30 august 2016 (marţi) sunt anunţaţi cei declaraţi admişi (maxim 12 participanţi).

3. Fiecare participant îşi va aduce la Şcoala de iconografie instrumentele proprii de desen şi pictură, precum şi culorile proprii. Suportul pentru pictură (lemnul) este furnizat de către Mânăstire. 

4. Fiecare participant admis în urma selecţiei de portofolii trebuie să achite suma de 50 lei pentru alte cheltuieli necesare desfăşurării atelierului de iconografie.

5. Participanţii îşi dau consimţământul, prin înscrierea la Scoala de iconografie, că acceptă ca icoanele realizate în cursul atelierului să rămână în patrimoniul Mânăstirii şi să fie folosite de către Organizatori.

6. Şcoala de iconografie debutează în data de 2 septembrie 2016 (vineri) cu sosirea participanţilor şi cazarea acestora. În data de 3 septembrie 2016 (sâmbătă) se pregăteşte suportul pentru pictură (grunduit), pe care se va picta în zilele ce urmează.

7. O condiţie aparte legată de participarea la Şcoala de iconografie - având în vedere mediul în care ea se va derula - este ca participanţii să respecte componenta liturgică a programului şi să aibă o conduită şi o ţinută adecvată mânăstirii (îmbrăcăminte).

8. Este recomandată participarea la slujbe şi obligatorie participarea la slujba Sfintei Liturghii de duminică şi din data de 8 septembrie 2016 (sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului) (orele 9:00 -12:00), precum şi la slujba Sfintei Liturghii din zilele de peste săptămână (dimineaţa de la orele 6:00 la 7:30).

9. Programul de masă de la mânăstire este: mic dejun - ora 7:30, prânzul - ora 13:00 şi cina - ora 18:00.

10. Cazarea şi masa sunt oferite în mod gratuit de Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul – Găbud.

11. Organizatorii oferă informaţii practice cu privire la transportul spre Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul - Găbud (aflat în apropierea localităţii Luduş). Transportul va fi asigurat de către participanţi. 


Contact şi informaţii:

Camelia Isac 
0752 700 003 
isac.camelia@yahoo.com

joi, 11 august 2016

Tabără pentru fete - Maica Luminii



Tu cum te bucuri de vară? Noi știm că răgazul de timp folosit cu rost aduce rod bun vacanței. Așa că, la finele lunii lui Gustar, după trecerea postului și după ce vom fi cântat troparul Adormirii, te invităm să ni te alături într-o tabără de o săptămână dedicată Maicii Domnului, Maica Luminii. 

Tabăra va avea loc în perioada 22-29 august la Mănăstirea Țeț din județul Alba și se adresează fetelor de liceu, așa că te vei găsi în preajma unor tinere care împărtășesc idealuri și trăiri asemănătoare cu ale tale.

Pentru mai multe detalii, o poți contacta pe prof. Elena Bărbușu, la numărul de telefon 0721 615 948.

Te așteptăm cu mult drag!

luni, 1 august 2016

Tabără studențească internațională - Maica Bucuriei




Sunt unele locuri unde bucuria e mereu la ea acasă. Unul dintre ele este Mănăstirea Oașa. Asta spun zeci, sute de tineri care vin aici constant din toate colțurile României pentru a se descoperi, în primul rând, pe ei înșiși. Vara aceasta poarta mănăstirii se deschide unui eveniment inedit: prima tabără internațională. Timp de o săptămână, în perioada 16-22 august, prin conferințele și activitățile organizate, o vom descoperi împreună mai îndeaproape pe Maica Domnului, Maica Bucuriei noastre.

Dacă vrei să ni te alături, poți afla mai multe detalii contactând-o pe Elena la numărul de telefon 0721615948.

Fii părtaș(ă) la Bucurie!

sâmbătă, 25 iunie 2016

Tabără studențească: Libertate, lege și har. Omul duhovnicesc, 18-27 iulie


          Din mijlocul haitei care te împresoară cu tot felul de griji, care mușcă din tine și din valorile moștenite de la străbuni, ajungi în sânul haitei de „lupi tineri”, din a căror înțelepciune și viețuire ți se dă ocazia de a te împărtăși timp de zece zile. 


          Oașa te esențializează, ajutându-te să înțelegi care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață. De-a lungul taberei de vară din acest an fiecare va învăța, în împreună lucrare cu cei din jur, să se cunoască mai bine și să diferențieze forma de fond, aparența de esență, moftul de necesitate, căci, cum spune Apostolul, „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” (1 Corinteni 6:12)


          Te așteptăm cu bucurie!


Organizatori: Liga Studenţilor din Timişoara, Liga Studenţilor din Cluj, Organizaţia Tinerilor din Sibiu, Asociaţia Tinerii din Ziua de Azi Braşov, Liga Tinerilor din Cugir, Asociația Tineri Pentru Tineri Tîrgu-Mureș.

Invitații de anul acesta în cadrul taberei sunt:


Cazarea şi masa sunt asigurate de Mânăstirea Oaşa. 

Înscrieri până în 11 iulie la:

▶ TIMIȘOARA:
Elena - 0721 615 948
Radu - 0755 511 091
lstimisoara@gmail.com

▶ SIBIU:
Roberta - 0747 922 914
Iulia - 0751 235 460

▶ CLUJ-NAPOCA:
Alex - 0751 328 128
Florina - 0756 484 506

▶ TÎRGU-MUREȘ:
Ana - 0748 237 046

▶ IAȘI:
Diana - 0756 301 411

▶ BRAȘOV:
Ada - 0767 162 423
tineriidinziuadeazi@gmail.com

▶ BUCUREȘTI:
Liviu - 0726 014 123

▶ CUGIR:
Maria - 0740 287 537


Poți să le spui prietenilor tăi de această tabăra prin SHARE pe facebook


Tabără pentru băieți: Ortodoxia pe înțelesul adolescenților, 11-18 iulie



Poate ți-ai pus vreodată întrebări la care nu ai aflat un răspuns pe măsura așteptărilor tale sau nu ai înțeles rostul credinței sau al Bisericii. Poți afla mai multe în această săptămână petrecută la Oașa, locul unde întrebările află răspuns, unde confuzia găsește limpezire, unde simplitatea devine un mod de a fi. 



          Programul va cuprinde și drumeții pe munte.


          Te așteptăm cu drag!


Organizatori: Liga Studenţilor din Timişoara, Liga Studenţilor din Cluj, Organizaţia Tinerilor din Sibiu, Asociaţia Tinerii din Ziua de Azi Braşov, Liga Tinerilor din Cugir, Asociația Tineri Pentru Tineri Tîrgu-Mureș.


Cazarea şi masa sunt asigurate de Mânăstirea Oaşa. 

Înscrieri până în 6 iulie la:
prof. Elena Bărbușu - 0721 615 948 

Poți să le spui prietenilor tăi de această tabăra prin SHARE pe facebook



miercuri, 6 aprilie 2016

Tabără studențească cu tema "Poezia Postbelică"

„Suflete, ți-i dor să te înalți?
Știi că te lovești de grinzi în creștet
Și răsună jalnic lemnul veșted,
Când lovindu-ți capul vrei să salți.
Suflete, te-ajunse dor de Rai?”
(În cătușe - Zorica Lațcu)
Pentru Ioan Alexandru și Zorica Lațcu (Maica Teodosia), doi intelectuali mărturisitori ai Ortodoxiei în deceniile aprige de după război, poezia reprezintă o modalitate de exprimare a curajului, de asumare a luptei, de rostire a dragostei și frumuseții lui Dumnezeu. „Dacă ți-e dor să te înalți” printr-o incursiune mai îndeaproape în poezia postbelică a celor doi poeți creștini, te așteptăm cu drag în tabăra națională studențească „Părintele Teofil Părăian”, ediția a 43-a, în perioada 3-8 mai 2016.

Tabăra se va desfășura la Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul (metocul Mânăstirii Oașa, din vecinătatea satului Găbud), iar cazarea şi masa vor fi asigurate de mânăstire. 

Înscrierile se fac până la data de 25 aprilie 2016 la:
  • Elena 0721.615.948 
  • lstimisoara@gmail.com
  • Radu 0755.511.091

marți, 5 aprilie 2016

Creștin de ocazie


Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
                    (Mihai Eminescu)

Moda de azi vânează omul schimbător, omul care se conformează după mersul lumii, omul care nu are rădăcini stabile, omul care încearcă de toate pentru a găsi ceea ce i se potrivește. Acaparat de un asemenea iureș, el ajunge să nu se mai cunoască deloc. Umblă năucit, în căutarea unei fericiri pe care n-o găsește nicăieri. Totul este o nouă ocazie, dar nu mereu una benefică.

Dacă ai căutări la care cauți soluții autentice, te așteptăm miercuri, 6 aprilie, de la ora 18:00, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, la conferința „Creștin de ocazie”, pentru a-l asculta pe Părintele Constantin Necula explicând rostul „venirii în fire”. Intrarea este liberă.

Te așteptăm cu drag!

Liga Studenților din Timișoara


luni, 1 februarie 2016

„ICOANE” la Oașa




Când spui Oașa, spui Acasă. Spui costume populare purtate cu drag de tineri veniți din toate colțurile țării, spui apropiere de simplitatea și esența vieții, de miezul tradiției românești. Spui izvor și rădăcină prin care poți dobândi, la rându-ți, „platoșa verticalității”. 


Și pentru ca toate acestea să nu rămână doar cuvinte, ci să te convingi că într-adevăr așa este și să dobândești sămânță bună, Liga Studenților din Timișoara te invită cu drag să i te alături în perioada 5-7 februarie, când la Mănăstirea Oașa vor fi prezenți profesorul Ioan Bocșa împreună cu Ansamblul de muzică tradițională românească „Icoane”. 



Cazarea și masa sunt asigurate de Mânăstirea Oașa.



Pentru mai multe detalii, o poți contacta pe Elena (0721.615.948; 0740.023.748).

miercuri, 20 ianuarie 2016

Ieșire la schi cu zâmbete



De la deal şi până-n vale
Un strat vesel de zăpadă
Se aşterne uşor, ușor
Tocmai bun pentru-n schior !!!

„Stocul” de zăpadă adunat în ultimele zile și fulgii care cad necontenit peste Munții Șureanu ne anunță că se poate schia!!! 

Spre bucuria noastră, avem și gazde primitoare, la Mânăstirea Oașa, care ne primesc în casa lor liniștită ca să ne încălzim trupurile, dar și inimile.

Așadar vă lansăm prima invitație la schi din noul sezon:

Excursie la schi | 12 – 14 februarie 2016

Unde: Domeniul Schiabil din Munţii Şureanu
Cine: Studenți și elevi
Ce oferim: Cazarea și masa sunt oferite în mod gratuit de către Mânăstirea Oașa. 

Cost: Costul transportului va fi suportat de către participant. Dacă nu aveți echipament spuneți-ne și vă ajutăm să închiriați. Informații despre tarifele la teleschi, telescaun și starea pîrtiilor găsiți la: http://www.schisureanu.ro/index.php/tarife 

Înscrieri: Data limită pentru înscriere este luni, 8 februarie.

Detalii: Pentru mai multe informații puteți să sunați la:
Daniela – 0754.633.131
Elena – 0721.615.948

Anunță-i și pe prietenii tăi: https://www.facebook.com/events/529575057223263/

Vă așteptăm cu bucurie la o ieșire la schi la sfârșitul căreia sigur veți zâmbi!

Șezătoare - pregătiri pentru o nuntă tradițională



Înainte vreme, un tânăr intra în rândul lumii - devenea „om mare” - și prin povețele, istorisirile, cântecele și toate acele întâmplări cu tâlc toarse la gura sobei, în șezătoarea satului. 

În mijlocul orașului, astăzi acea lume pare de mult apusă, utopică... Și totuși, sufletul românesc nu încetează niciodată să-și caute rădăcinile!

Dacă vrei să descoperi obiceiurile nunții tradiționale românești, te invităm cu drag să ni te alături în fiecare joi (începând din 14 ale lui Gerar) de la ora 19:30, la Universitatea de Vest din Timișoara!


Contact:
Elena - 0721.615.948
           - 0740.023.748