luni, 5 martie 2018

Rugăciunea inimii - Schitul Găbud - 17 martie




Inima – adâncul fiinţei noastre, cea care primeşte prima înștiințarea, cu mult timp înainte ca mintea și rațiunea să-i disece uneori până la extincție taina. 

De-a lungul vieții, toate eforturile noastre se concentrează pentru a ne elibera inima de frici și piedici, pentru ca ea să se poată manifesta desăvârșit, pentru ca glasul ei să se facă auzit în noi.

Lucrurile esențiale se pot vedea doar cu inima, dar cum putem vedea clar dacă ea e uneori constrânsă și modelată de presiuni exterioare, de stereotipuri?

Cum de ajungem așa de greu să ne unim cu ea când tot ce-i bun și drag e bine să fie făcut din inimă? Există oare un meșteșug, o cale de a ne limpezi și a vedea în inimă așa cum e ea? Se poate parcurge lungul drum de la gând la inimă?

Te invităm să descoperim împreună un parcurs, o hartă spre un loc de taină, unde ne putem întâlni cu noi, pentru a ne vedea cum suntem și cum am putea să fim, să devenim. 

Nu e departe, e chiar foarte aproape: la distanță de o rugăciune, de o bătaie de inimă.

În orice călătorie, ca să nu ratăm ținte prețioase avem nevoie de un ghid, o călăuză, de cineva care cunoaște drumul. Călăuzele noastre în această întâlnire vor fi Pr. Iustin Miron și Pr. Pantelimon Șușnea.

Ca să ne putem detașa și parcurge lin drumul către noi, vom ieși din cotidian și vom avea un cadru adecvat unui astfel de drum. Întâlnirea va avea loc în data de 17 martie, la Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul din Găbud.

Cazarea și masa este asigurată la: 
  • Schitul Găbud: 16-18 martie 
  • Mănăstirea Oașa: 17-18 martie 


Contact: Ana - 0746 975 085 


În cazul în care nu puteți ajunge la Găbud, puteți urmări conferința LIVE


Te așteptăm cu drag!