miercuri, 6 aprilie 2016

Tabără studențească cu tema "Poezia Postbelică"

„Suflete, ți-i dor să te înalți?
Știi că te lovești de grinzi în creștet
Și răsună jalnic lemnul veșted,
Când lovindu-ți capul vrei să salți.
Suflete, te-ajunse dor de Rai?”
(În cătușe - Zorica Lațcu)
Pentru Ioan Alexandru și Zorica Lațcu (Maica Teodosia), doi intelectuali mărturisitori ai Ortodoxiei în deceniile aprige de după război, poezia reprezintă o modalitate de exprimare a curajului, de asumare a luptei, de rostire a dragostei și frumuseții lui Dumnezeu. „Dacă ți-e dor să te înalți” printr-o incursiune mai îndeaproape în poezia postbelică a celor doi poeți creștini, te așteptăm cu drag în tabăra națională studențească „Părintele Teofil Părăian”, ediția a 43-a, în perioada 3-8 mai 2016.

Tabăra se va desfășura la Schitul Sfântul Ioan Evanghelistul (metocul Mânăstirii Oașa, din vecinătatea satului Găbud), iar cazarea şi masa vor fi asigurate de mânăstire. 

Înscrierile se fac până la data de 25 aprilie 2016 la:
  • Elena 0721.615.948 
  • lstimisoara@gmail.com
  • Radu 0755.511.091

marți, 5 aprilie 2016

Creștin de ocazie


Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
                    (Mihai Eminescu)

Moda de azi vânează omul schimbător, omul care se conformează după mersul lumii, omul care nu are rădăcini stabile, omul care încearcă de toate pentru a găsi ceea ce i se potrivește. Acaparat de un asemenea iureș, el ajunge să nu se mai cunoască deloc. Umblă năucit, în căutarea unei fericiri pe care n-o găsește nicăieri. Totul este o nouă ocazie, dar nu mereu una benefică.

Dacă ai căutări la care cauți soluții autentice, te așteptăm miercuri, 6 aprilie, de la ora 18:00, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, la conferința „Creștin de ocazie”, pentru a-l asculta pe Părintele Constantin Necula explicând rostul „venirii în fire”. Intrarea este liberă.

Te așteptăm cu drag!

Liga Studenților din Timișoara


luni, 1 februarie 2016

„ICOANE” la Oașa




Când spui Oașa, spui Acasă. Spui costume populare purtate cu drag de tineri veniți din toate colțurile țării, spui apropiere de simplitatea și esența vieții, de miezul tradiției românești. Spui izvor și rădăcină prin care poți dobândi, la rându-ți, „platoșa verticalității”. 


Și pentru ca toate acestea să nu rămână doar cuvinte, ci să te convingi că într-adevăr așa este și să dobândești sămânță bună, Liga Studenților din Timișoara te invită cu drag să i te alături în perioada 5-7 februarie, când la Mănăstirea Oașa vor fi prezenți profesorul Ioan Bocșa împreună cu Ansamblul de muzică tradițională românească „Icoane”. 



Cazarea și masa sunt asigurate de Mânăstirea Oașa.



Pentru mai multe detalii, o poți contacta pe Elena (0721.615.948; 0740.023.748).

miercuri, 20 ianuarie 2016

Ieșire la schi cu zâmbete



De la deal şi până-n vale
Un strat vesel de zăpadă
Se aşterne uşor, ușor
Tocmai bun pentru-n schior !!!

„Stocul” de zăpadă adunat în ultimele zile și fulgii care cad necontenit peste Munții Șureanu ne anunță că se poate schia!!! 

Spre bucuria noastră, avem și gazde primitoare, la Mânăstirea Oașa, care ne primesc în casa lor liniștită ca să ne încălzim trupurile, dar și inimile.

Așadar vă lansăm prima invitație la schi din noul sezon:

Excursie la schi | 12 – 14 februarie 2016

Unde: Domeniul Schiabil din Munţii Şureanu
Cine: Studenți și elevi
Ce oferim: Cazarea și masa sunt oferite în mod gratuit de către Mânăstirea Oașa. 

Cost: Costul transportului va fi suportat de către participant. Dacă nu aveți echipament spuneți-ne și vă ajutăm să închiriați. Informații despre tarifele la teleschi, telescaun și starea pîrtiilor găsiți la: http://www.schisureanu.ro/index.php/tarife 

Înscrieri: Data limită pentru înscriere este luni, 8 februarie.

Detalii: Pentru mai multe informații puteți să sunați la:
Daniela – 0754.633.131
Elena – 0721.615.948

Anunță-i și pe prietenii tăi: https://www.facebook.com/events/529575057223263/

Vă așteptăm cu bucurie la o ieșire la schi la sfârșitul căreia sigur veți zâmbi!

Șezătoare - pregătiri pentru o nuntă tradițională



Înainte vreme, un tânăr intra în rândul lumii - devenea „om mare” - și prin povețele, istorisirile, cântecele și toate acele întâmplări cu tâlc toarse la gura sobei, în șezătoarea satului. 

În mijlocul orașului, astăzi acea lume pare de mult apusă, utopică... Și totuși, sufletul românesc nu încetează niciodată să-și caute rădăcinile!

Dacă vrei să descoperi obiceiurile nunții tradiționale românești, te invităm cu drag să ni te alături în fiecare joi (începând din 14 ale lui Gerar) de la ora 19:30, la Universitatea de Vest din Timișoara!


Contact:
Elena - 0721.615.948
           - 0740.023.748