Statul român modern s-a făurit și consolidat pe parcursul unei perioade mai îndelungate, ce o putem împărți în 3 mari etape. Prima, dintre 1859 și 1866, a fost marcată de Unirea cea Mică dintre Țara Românească (Muntenia și Oltenia) și o parte a Moldovei medievale (fără Bucovina și Basarabia, ajunse sub stăpânirea Austriei, respectiv Rusiei), dar și de reformele inițiate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ce au dus la unificarea administrativă și consolidarea instituțională a noului stat apărut pe harta Europei – România. A doua etapă, de la 1866 până la 1878, a debutat cu aducerea pe tronul României a unui prinț străin în persoana lui Carol de Hohenzollern și s-a încheiat cu obținerea independenței de stat, în urma unui scurt război între anii 1877-1878, obținându-se tot atunci și alipirea Dobrogei la România. În fine, al treilea interval cronologic, cuprins între 1878 și 1918, înglobează pe de o parte, perioada de pace de până în 1914, caracterizată printr-un spectaculos progres economic (s-a dezvoltat industria, au fost construite căi ferate), politic (au apărut partidele politice, România a fost proclamată Regat în 1881) și cultural, iar pe de altă parte, perioada războiului când românii au luptat pentru împlinirea idealului național: unirea tuturor provinciilor românești într-un singur stat național, independent și unitar.
După ce pe 27 martie (stil vechi)/9 aprilie (stil nou) 1918 a fost proclamată la Chișinău unirea Basarabiei cu România, iar pe 15/28 noiembrie 1918 același lucru s-a petrecut la Cernăuți cu Bucovina, a venit în cele din urmă timpul ca și românii din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș să-și decidă soarta. În aceste condiții, a fost convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, o Mare Adunare Națională. Un element inedit al alegerilor pentru desemnarea delegațiilor la această Adunare l-a constituit votul universal, exercitat atât de bărbați cât și de femei. Câştigătorii au primit un document scris, numit credenţional, cu care au putut participa la lucrările Adunării. Pe lângă cei aleși, au mai avut dreptul de a trimite delegați preoțimea, asociațiile culturale și cele două partide politice românești: PNR și PSD. În paralel, populația românească a fost îndemnată să vină la Alba Iulia într-un număr cât mai mare. Așadar, la Alba Iulia, populația românească a fost reprezentată ”de la vlădică la opincă” (de la înalții ierarhi ai Bisericii, la simplii țărani și de la oamenii politici, la intelectualii de marcă ai națiunii române). Numărul delegaților s-a ridicat la 1228, dar numărul românilor care au mers atunci la Alba Iulia și au asistat la lucrările Adunării au trecut de 100.000. Practic, ceea ce s-a întâmplat atunci a fost un plebiscit național, iar de această voință a poporului au trebuit să țină seama și Marile Puteri întrunite în cadrul Conferinței de Pace de la Paris din anii 1919-1920
În dimineața zilei de 1 decembrie 1918 s-au oficiat Te Deum-uri în cele 2 biserici românești din Alba Iulia. Apoi, în Sala Cazinoului, numită de atunci a Unirii, s-au întrunit delegații oficiali. Președinte al Adunării a fost ales Gheorghe Pop de Băsești, iar rezoluția adoptată cu acel prilej stipula că ”Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. De asemenea, Declarația de unire proclama și principiile fundamentale care urmau să stea la baza noului stat român întregit: deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare, egalitatea tuturor confesiunilor, regim politic democratic bazat pe votul universal, libertatea presei, de asociere și de întrunire, reforma agrară radicală, legislație modernă pentru muncitorime. În final, Adunarea a ales Marele Sfat Național Român din Transilvania pentru a reprezenta interesele românilor până la convocarea viitoarei Adunări Constituante a României Mari, dar și un organism mai restrâns, cu atribuții executive, numit Consiliul Dirigent.
Anul acesta se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire. După Revoluția din decembrie 1989, ziua de 1 decembrie a fost proclamată sărbătoare națională, evenimentul Marii Uniri fiind considerat pe drept cuvânt, cel mai însemnat din istoria neamului nostru. Ca în fiecare an, manifestările festive ce vor avea loc în orașul Unirii, vor începe în cursul dimineții cu un ceremonial militar și depunerea de coroane la statuia lui Mihai Viteazul din centrul urbei. Apoi va urma primirea solilor din cetățile de scaun ale Unirii în Sala Unirii (moment cu rezonanță istorică ce își propune să reconstituie atmosfera de la 1918), iar la poarta a III-a a cetății va avea loc schimbarea Gărzii de Onoare. La mijlocul zilei, în Catedrala Reîntregirii se va oficia un Te Deum, la care participă mulți tineri îmbrăcați în costume tradiționale românești. După amiază, sărbătoarea va continua cu un spectacol folcloric, în timpul căruia vor fi intonate cântări patriotice și desigur, nu va lipsi nici tradiționala Horă a Unirii. Așadar, Alba Iulia își așteaptă oaspeții cu poarta larg deschisă, așa cum a făcut-o de fiecare dată !
Bejinaru Silviu